Bună,
Sunt Dunţica şi nu am mai scris pe blog de exact 4 luni. 142 de zile. 3408 ore. 204408 minute. Atât. Mă întreb câţi dintre cititori mi-au observat lipsa, că eu de mult am simţit nevoia să scriu, să mă eliberez, să fiu eu însămi, să plâng şi să râd atunci când chiar simt asta, şi nu doar ca să îi împac pe cei din jur.
204409. Încă un minut în plus. Cât a însemnat asta? Ai realizat când a trecut acest minut? Dar când a trecut ultima oră? Ce făceai acum 4 ore şi 18 minute, mai ştii? Mai mult ca sigur că nu, pentru că nu acordai atenţie.
La fel se întâmplă şi cu cele 204410 minute (da, a mai trecut unul între timp şi tot nu ai realizat când a trecut acest minut) în care eu nu am mai scris pe blog.
S-au întâmplat atâtea în aceste minute… Uhuuu, aş vrea să le enumăr, dar … nu le vei acorda atenţie (din nou), iar următoarele minute ar trece pe lângă tine fără să realizezi cum, de ce, când şi mai ales, cu ce te-ai ales în timpul ăsta. 204411.
Acum te gândeşti la cât de repede trece timpul pe lângă tine şi cum îl iroseşti fără măcar să te uiţi o clipă înapoi să vezi ce ai schimba. Aşa îţi schimbi viitorul. În câteva minute. Înmulţeşte minutele cu 60 şi vei obţine un număr care îţi arată secundele în care nu ai făcut nimic. Ca şi reper, în ultimele 10 secunde ai clipit de 2 ori.
În următorul minut îţi vor trece prin gând toate visele pe care încă nu ai reuşit să le îndeplineşti, iar ce vei citi mai departe nu vei asimila. 204413. Au trecut încă 2 minute.
Ajungi la sfârşitul articolului şi îţi doreşti să îl reciteşti pentru că te-a pus pe gânduri. Începi cu titlul pe care nu l-ai înţeles încă de când ai intrat pe blog. Acum înţelegi.





